Din ISTORIA satului Utkonosovka

Localitatea Utkonosovka/Erdec-Burnu este o aşezare rurală, situată pe malul drept al lacului Catlabuga, care la randul său face parte din biosfera Delta Dunării. Anume pe malurile acestui lac, la 16 noiembrie 1485 domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt învinge armata turcească, documentele istorice şi cronicarii menţionând acest eveniment drept „Bătălia de la Cătlăbuga”. În cinstea acestei victorii asupra păgânilor, Ştefan cel Mare construieşte o biserică în târgul Iaşilor. Această biserică cu hramul “Sf.Nicolae Domnesc” există şi azi în capitala judeţului Iaşi.

Ţinutul Bugeacului, sau Basarabia istorică (sudul Basarabiei, sau Basarabia reală – după M.Eminescu) a servit drept culoar de trecere pentru numeroase popoare (inclusiv armatele acestora), culturi şi civilizaţii atât din Europa cât şi din Asia, pentru a se definitiva în evul mediu ca fiind parte a Ţării Româneşti şi aparţinând domnitorilor descendenţi ai lui Basarab I, de la care mai apoi revine domnitorilor Moldovei.
În prezent, în mare parte Basarabia istorică apare ca fiind organizată în mai multe raioane (diviziuni administrative) ale regiunii Odessa din Ucraina. Acestea sunt: Arţiz, Belgorod-Dnestrovskiy (Cetatea Albă), Bolgrad, Chilia, Ismail, Tatarbunar, Tarutino şi Reni.
Utkonosovka/Erdec-Burnu face parte din raionul Ismail, fiind situat la 23 km N-E de centrul raional Ismail, important oraş şi port la Dunăre. Satul este situat pe o peninsulă care avansează în largul lacului Catlabuga, primind forma unui cioc de raţă. Astfel a provenit denumirea „Erdec-Burnu”, care în limba turcă înseamnă cioc de raţă (ördek-burnu). Nu se cunoaşte o altă denumire mai veche dată satului, ceea ce ne face să credem că localitatea a fost numită astfel în timpul cotropirii Basarabiei de către Imperiul Otoman, câteva secole în urmă.
Dintr-o ironie a sorţii, un sat populat în majoritate covârşitoare de români (moldoveni, cum se autoidentifică majoritatea populaţiei) s-a numit de-a lungul istoriei în limbile armatelor cotropitoare care au invadat de nenumărate ori Basarabia. Locuitorii satului îşi zic mai mult moldoveni, - efect al ideologiei regimului comunist din fosta U.R.S.S. – ignorând, în majoritatea cazurilor, că vorbesc o limbă română, într-un grai care seamănă mai mult cu cel al românilor din Dobrogea de peste Dunăre, decât cu cel vorbit în Republica Moldova din zilele noastre… Am spune că se vorbeşte o limbă română, într-un grai sud-basarabean.
Din lucrarea „Coloniile basarabene” care face referire la anul 1752, am preluat date despre Erdec-Burnu:
„Locuitorii sunt în majoritate moldoveni localnici – în număr de 93 de familii din 675 de ambele sexe, 3 familii de bulgari din 13 suflete, 1 familie de ţigani din 7 suflete. În total 97 de familii din 695 de ambele sexe.
1 biserică împletită din lemn. 97 de case. 4680 deseatine de pământ.
Reprezentant („alesul” sau „primarul” satului – n.n.) – Mihailo Kirov (de presupus – „Mihai Chiru” – n.n.)”.
Prin intermediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti ne-au parvenit două dintre lucrările academice în care se face menţiune despre satul Erdec-Burnu:
• Dicţionarul geografic al Basarabiei, editat la Bucureşti în anul 1904
• Dicţionarul statistic al Basarabiei, editat în anul 1923 la Chişinău.
Astfel, reproducem ad litteram textele din cele două dicţionare care ne furnizează date despre trecutul satului:

Erdec-Burno, sat, în jud. Izmail, aşezat pe malul apusan al lacului Catlabuh, pe poalele unui deal. E construit în trei strade regulate. S’a întemeiat la 1822 de către ţărani Români în număr de 93 familii; o familie de Bulgari şi una de Ţigani. La 1827 s’au mai aşezat aci alte 21 familii de Moldoveni şi 3 familii de Ruteni. Atunci s’a construit şi biserica cu hramul Sf.Mihail. Astăzi satul se compune din 224 case, cu o populaţiune de 1920 locuitori. Rutenii s’au romanizat cu desăvârşire. Locuitorii posedă 199 cai, 480 vite mari, 570 oi; grădini şi vii; 4700 deseatini de pământ, mare parte dealungul lacului Catlabuh, precum şi dealungul golfului Taşbunar.”
Dicţionarul Geografic al Basarabiei,
întocmit de Prof. Zamfir Arbore, Bucureşti 1904

Erdec-Burno sau Erdec-Burnu
Satul datează încă din 1752, însă în formaţia sa de astăzi a luat fiinţă în 1822, când peste vechii locuitori au mai venit, de s’au mai aşezat încă 93 familii de moldoveni, una de ţigani şi una de bulgari. În 1867 s’a ridicat în piatră biserica „Sf.Mihail”.
D.K. : Ismail 20 km.
Însemnări geografice: reg. de deal şi şes. D. : Agimet, Movila Mare; Lacul Catlapuhul Mic
Însemnări privitoare la populaţiune:
Clădiri: locuite – 576, nelocuite – 0
Menage: 585
Locuitori stabili: bărbaţi – 1827, femei – 1600, total – 3427
Însemnări economice: cooperativă de credit şi păstrare, cooperativă de consum „Furnicarul” (1919), cooperativă agricolă, 9 mori de vânt.
Însemnări administrative: 3 şcoli primare mixte (l.b.), o şcoală primară de băieţi (l.b.), biserică ortodoxă, poştă rurală, agent sanitar, post de jandarmi, primărie.
Alte însemnări: 3 cârciumi.
Distanţa: Chişinău 200 km., gara Valul lui Traian 40 km., Taşbunar 8 km.”
Dicţionarul Statistic al Basarabiei, Chişinău 1923

De asemenea am studiat Harta etnografică a Basarabiei întocmită de Alexis Nour în anul 1916, dar care, în dauna istoriei, conţine o serie de date eronate. În special, localitatea Erdec-Burnu apare ca având o populaţie de găgăuzi, probabil constatare efectuată doar după denumirea turcească a satului.
În perioada interbelică, timp de câţiva ani satul Erdec-Burnu este numit „I.Gh.Duca”, după numele lui Ion Gheorghe Duca (1879 - 30 decembrie 1933), fost prim-ministru al României între 14 noiembrie şi 30 decembrie 1933, când a fost asasinat pentru eforturile sale de a opri mişcarea fascistă „Garda de Fier”.
Imediat după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, începând cu perioada administraţiei U.R.S.S., şi până în zilele noastre, localitatea figurează sub denumirea Utkonosovka. Este o tradiţie veche rusească de a „rusifica” toponimele localităţilor din teritoriile anexate, păstrând, uneori sensul şi provenienţa denumirilor (în rusă, denumirea se apropie după sens de cea turcească). Denumirea localităţii a rămas neschimbată până în sec.XXI, cu o mică modificare, şi anume: pe hărţile alcătuite după 1991 apare localitatea Utkonosivka, de această dată cu un sufix „ucrainizat”, astfel cum se cuvine noii administraţii a Ucrainei. Deşi sensul denumirii în limba ucraineană ar fi de contestat, această s-a păstrat până în zilele noastre.